Ne-am obişnuit deja ca Traian Băsescu s-o învârtă ca la Ploieşti. Uneori, l-a ajutat, cum a fost cazul demisiei "în cinci minute", la care a renunţat inspirat, de teama unui eşec la

Ne-am obişnuit deja ca Traian Băsescu s-o învârtă ca la Ploieşti. Uneori, l-a ajutat, cum a fost cazul demisiei "în cinci minute", la care a renunţat inspirat, de teama unui eşec la referendum.

Altădată i-a folosit la imagine. Vezi condamnarea comunismului, în care n-a crezut iniţial, în numele căreia a cerut ulterior "probe", pentru ca în final să tune şi să fulgere în parlament împotriva odiosului regim. Nu e loc destul aici pentru exemple despre jocul de glezne al preşedintelui. Până la urmă, nici nu mai interesează pe multă lume, într-o ţară sedusă până la paroxism de sinceritatea celui mai popular român.

De altfel, catalizat probabil de capitalul său de imagine, şeful statului îşi permite de prea multe ori excese, inclusiv cu bătaie externă. Or, aici chiar e riscant.

Pentru că în relaţiile interţări o vorbă aruncată la mişto poate costa incomparabil mai mult decât palavrele miştocăreşti din plan intern. Una e să-i dai sub centură lui Geoană, Ilici, Tăriceanu, Marko, alta e să-i provoci pe Sarkozi, Merkel, Putin sau Barroso. Cel mai recent exemplu de inconsecvenţă prezidenţială în materie de politică externă l-am descoperit ieri.

Brusc, la finalul unui plicticos CSAT, Traian Băsescu ne-a lăsat din nou muţi: el a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, ca guvernul să înlesnească acordarea cetăţeniei române nu doar pentru românii de dincolo de Prut, ci şi pentru moldovenii de origine rusă! Stop, joc! Pa, Europa, adio exigenţă românească la frontiera de Est a UE! Pe de o parte, Europa ne cere să strângem şurubul vizelor inclusiv pentru fraţii din Basarabia, pe de alta, noi, prin vocea preşedintelui, dăm de la sine putere verde spre UE pentru ruşi şi cine-o