Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj şi-a mutat centrul de recuperare a persoanelor cu handicap într-un sediu complet renovat şi utilat, care poate face cu succes concurenţă oricărui centru de acest fel din Bucureşti ori chiar din străinătate. Deocamdată, acesta este singurul centru din Craiova care asigură recuperare atât pentru persoanele instituţionalizate, cât şi în ambulatoriu. De aproape două luni, zeci de adulţi cu handicap se bucură de un nou cămin, care poate rivaliza cu oricare centru modern bucureştean sau chiar cu propria casă a celor care locuiesc aici. Este vorba de Modulul „Sf. Maria“, care, de la 1 august, s-a mutat din vechiul sediu de pe strada Tabaci - în spatele Spitalului Judeţean - într-o clădire proaspăt renovată din cartierul Craioviţa Nouă. Acolo unde au funcţionat, pe rând, o grădiniţă de copii şi un centru de plasament, astăzi, zeci de persoane cu handicap din Craiova şi de pe raza judeţului Dolj beneficiază pentru prima dată de terapii şi aparatură ultraperformante, precum şi de personal medical specializat. Aşa cum explică dr. Lidia Constantinescu, şefa acestui centru, Modulul „Sf. Maria“, o componentă funcţională a DGASPC Dolj, este format din două centre: Centrul de Îngrijire şi Asistenţă şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie. „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) asigură găzduire, protecţie, îngrijire şi recuperare pentru 33 de adulţi cu abilităţi scăzute. Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie (CSRN) asigură terapie complexă de recuperare a persoanelor adulte cu dizabilităţi neuromotorii, atât din ambulatoriu, cât şi din CIA“, a precizat dr. Lidia Constantinescu.
Personal specializat şi aparatură modernă Având sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, DGASPC nu s-a zgârcit deloc în renovarea şi reamenajarea noului Modul „Sf. Maria“. De la termopane, gresie şi faianţă, dormi