Eurodeputaţii din Comisia de Mediu a Parlamentului European, reuniţi la Strasbourg, au dezbătut raportul privind cotele maxime de emisii de dioxid de carbon. Concluzia a fost că limitele
Eurodeputaţii din Comisia de Mediu a Parlamentului European, reuniţi la Strasbourg, au dezbătut raportul privind cotele maxime de emisii de dioxid de carbon. Concluzia a fost că limitele actuale ar trebui înlocuite cu cote obligatorii, mai mici.
Eurodeputaţii s-au pronunţat pentru aplicarea, până în 2009, a unor noi limite obligatorii şi au stabilit ca până în 2012 să se ajungă la maximum 120 de grame de CO2 pe km. Conform codului actual, constructorii de maşini trebuie să asigure, până în 2008, o cotă maximă de 140 de g/km. Fabricanţii europeni consideră că acest nivel este greu de atins, dar parlamentarii cred că se poate.
Numărul automobilelor în ţările membre ale UE reprezintă principala problemă legată de poluarea continentului nostru. În iulie, 13 milioane de automobile noi circulau pe şoselele Europei.
Numărul a crescut cu 40% în perioada 1990-2004, iar emisiile de CO2 au crescut şi ele cu o treime. În intervenţia avută luni la Strasbourg, deputatul britanic liberal Chris Davies, autorul raportului, a reafirmat că "orice legislaţie trebuie să specifice care sunt standardele tehnice pe care fabricanţii trebuie să le respecte".
El a subliniat că noul Târg de automobile de la Frankfurt a demonstrat că "există întotdeauna tehnologia adecvată" pentru reducerea emisiilor de CO2, dar producătorii n-o vor aplica decât dacă sunt forţaţi. Raportul s-ar putea traduce printr-o lege la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor.
Deocamdată, el se referă doar la vehiculele care nu depăşesc 3,5 tone metrice, dar deputaţii din Comisia pentru mediu spun că va fi extins. Parlamentul va discuta raportul în plen, în sesiunea din noiembrie. Sus