La Sibiu, la Galeria de arta contemporana a Muzeului Brukenthal, s-a deschis cu ceva timp in urma o expozitie semnata Silviu Oravitzan, artist cu opera caruia ne intilnim rar pe simezele din tara.

M-am gindit destul de mult la necesitatea acestui articol. Pe de o parte, trebuie marcat evenimentul expozitional, iar pe de alta parte, cele doua consistente albume ale artistului, editate in ultimii ani, beneficiaza de ample comentarii asupra operei sale.

De-a lungul anilor, artistul a deschis numeroase expozitii in mari galerii din Europa si America, a intrat in contact cu personalitati importante din sfera teologiei, a istoriei si criticii de arta, a filozofiei, toti acestia descoperind in creatia sa semnificatiile profunde ale unor trairi autentice, un dialog intre „cult si cultura“. Voi comenta creatia lui Silviu Oravitzan nu doar din perspectiva semnificatiilor, ci mai ales a capacitatii ei de a fi deschisa unui amplu spatiu cultural.

Impactul pe care-l provoaca intilnirea cu pictura lui Silviu Oravitzan este puternic, indiferent de zona din care vine privitorul. Avem de-a face, in cazul lui, cu acel tip de discurs ce poate intra intr-un dialog perfect cu interlocutorul, pe paliere foarte diferite ale comunicarii. Regasim destul de rar, mai ales in domeniul artelor plastice, aceasta capacitate de a face ca opera sa-si traiasca esenta ei, fara a inhiba niciodata pe cel care o priveste. Este poate lucrul cel mai important pe care ni-l propune artistul, prin arta lui eminamente religioasa.

Felul in care Silviu Oravitzan abordeaza aceasta problematica tine, in primul rind, de semnificatiile ei profunde si nu de „jocul“ cu elementele unei iconografii mult prea mult exploatate in ultimii ani, care nu trece aproape niciodata de citatul vizual, lipsit de traire si profunzime. El reuseste sa paraseasca sfera naratiunii, abordind problem