Draga Ciprian,
Sa reluam, asadar, firul discutiei noastre despre Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania. in articolul tau „Analiza, ritual si spectacol“, reformulezi raspicat convingerea ca „vorbim de un act ritualic, superficial, care are toate sansele sa fi fost ultima ocazie ca societatea romaneasca sa ajunga la o clarificare fata de comunism“. in raspar fata de fatalismul tau, eu simt nevoia sa „reiterez“, cum se spunea in limba de lemn a Plenarelor de altadata, convingerea ca, indiferent de problema calitatilor sale (in care eu, spre deosebire de tine, chiar cred), Raportul nu are cum, si, in mod realist, nici nu isi propune, sa inchida dezbaterea despre comunism.
O alta durata istorica
Fiindca severitatea criticii tale deriva, dupa parerea mea, in foarte mare masura din sentimentul ratarii ultimei ocazii, (ceea ce o transforma, cumva, in ratarea ultima, in esecul suprem), da-mi voie sa ma pronunt si eu in aceasta privinta. Si sa incep prin a ma intreba: era elaborarea acestui Raport realmente o ocazie pentru a atinge „clarificarea fata de comunism“? in opinia mea, raspunsul este afirmativ doar daca dam termenului „clarificare“ un sens formal: acela de limpezire a raporturilor institutional-juridice ale statului roman cu trecutul sau comunist. O „clarificare“ menita sa ne conduca, pe noi ca societate, la un nivel mai profund al reflectiei morale presupune, in opinia mea, o alta durata istorica. Mai precis: o transformare in ordinea modelelor cognitive si a structurilor de (auto)analiza morala echivalenta cu un salt civilizational. Ca sa ne exprimam in termeni maiorescieni, presupune o mutatie la nivelul fondului, nu (doar) al formei.
Nu cred ca prezentarea Raportului era o ocazie de sobra intilnire cu sine a societatii romanesti pentru simplul fapt ca, in opinia mea, va mai c
