Am revenit in acest colt de pagina ca sa exprimam citeva nedumeriri de ultima ora. Nu trebuie sa surprinda pe nimeni aceste vagi interogatii acru-amare, dar ar putea sa ne mai limpezeasca vinul tulbure al gindurilor noastre tomnatice. Se pare ca vom avea zile frumoase, ce ne imping la meditatie. De ce nu? – ginditul ramine un sport la indemina tuturor.

Atit de adulata cindva, pentru ca aduna si exhiba – cu ordin mobilizator de la stapinire – cheful de chef si distractia de distractie a neamului romanesc de ambe sexe si toate virstele, „Ziua Recoltei“ s-a risipit in negura istoriei. in fiecare an, la 1 octombrie, odata cu pitirea bucatelor – de cimp, livada si vie – prin hambare, la vedere sau dosite in cotloanele greu de imaginat de autoritatile otomane sau comuniste, incepea marea sarbatoare.

Colorata cu veselie pe fondul de viata auster si cenusiu, instaurat de regimul de larga respiratie comunista si democratie populara. Apareau nu doar ansamblurile de dansuri populare, de „cintec, joc si voie buna“, pe fel de fel de scene improvizate, din Maramures in Oltenia si din Banat in Moldova, ci si faimoasele „mustarii“, cu must proaspat, vin nou si pastrama de toate felurile. Fumegau gratarele, se inaltau sufletele ca intr-o vajnica si grandioasa Oda a bucuriei. Erau bucuriile si satisfactiile campestre, fruste, ale multimilor, care nu se inghesuiau sa citeasca Platon, Kant si Shakespeare, nici Marx, Feuerbach si Dobrogeanu-Gherea, cum impuneau ideologii vremurilor, ci isi vedeau de necazurile lor, „mai cu tuica, mai cu vin!“.

Ca, la urma urmelor, viata nu era chiar urita, daca nu ajungeai la „bulau“, pe teme economice, sau la „pirnaie“, pe grave subiecte ideologice. Iar uneori putea fi si frumoasa, in concediu la Mamaia sau in delegatie la Poiana Brasov, cu o colega de serviciu in curs de divort. Sa ne oprim aici cu fortarea imag