Daniel VIGHI
Onoarea si onorariul. Eseu monografic
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Critica &Istorie literara“,
Bucuresti, 2007, 240 p.
in proza, Daniel Vighi este, neabatut, eseist si teoretician; in eseul critic, calitatea de prozator a autorului se dezvaluie din plin. Orice gen ar aborda, Vighi se dovedeste intotdeauna un adept al mixajului postmodern de registre si de ingrediente. Universitarul timisorean nu-si dezminte in nici unul dintre eseurile sale imagologice (Tentatia Orientului, 1998; intre hanger si sofa. Literatura in epoca veche romaneasca, 1998; Lumea la 1848, 2003) vocatia de critifictionar. Ingeniozitatea, ludicul, antrenul polemic sint atuurile critifictiunilor sale, pe care nu le vom citi, desigur, ca pe niste studii „solide“, menite sa ne edifice in legatura cu o problema sau alta, ci pur si simplu ca pe niste spumoase, provocatoare speculatii eseistice, destinate sa ne delecteze si sa puna in miscare un tip mai putin conventional de reflectie asupra literaturii.
De aceea am fost uimita oarecum sa constat ca Daniel Vighi isi subintituleaza Eseu monografic ultima critifictiune, Onoarea si onorariul, aparuta recent la Cartea Romaneasca in Colectia „Critica &Istorie literara
Daniel VIGHI
Onoarea si onorariul. Eseu monografic
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Critica &Istorie literara“,
Bucuresti, 2007, 240 p.
in proza, Daniel Vighi este, neabatut, eseist si teoretician; in eseul critic, calitatea de prozator a autorului se dezvaluie din plin. Orice gen ar aborda, Vighi se dovedeste intotdeauna un adept al mixajului postmodern de registre si de ingrediente. Universitarul timisorean nu-si dezminte in nici unul dintre eseurile sale imagologice (Tentatia Orientului, 1998; intre hanger si sofa. Literatura in epoca veche romaneasca, 1998; Lumea la 1848, 2003)
