Antoine de Saint-Affrique, vicepresedinte al Unilever pentru Europa Centrala si de Est, spune ca Romania s-a numarat in ultimii ani printre primele doua piete europene care au adus companiei cele mai mari ritmuri de crestere a afacerilor.
Pe langa locatia strategica la nivel de productie, Unilever vede in Romania si potentialul de recrutare a managerilor potriviti pentru alte subsidiare ale companiei.
"Romania are multe asset-uri importante: marimea pietei, trendul crescator al consumului, oamenii si - nu in ultimul rand - intr-o lume a schimburilor comerciale, pozitia geografica a Romaniei este foarte valoroasa", spune Antoine de Saint-Affrique.
In acest an, Unilever South&Central Europe a trimis doi manageri din Romania in filiala din Olanda. Oana Davidoglu, care s-a alaturat companiei in anul 1998, este in prezent brand building manager pentru mai multe tari din Europa, in cadrul subsidiarei Unilever Olanda. In aceeasi locatie a fost transferat, tot in 2007, managerul pe finance&IT al companiei, Razvan Munteanu, fiind in prezent pe pozitia de performance manager pe Europa.
"Conduc operatiunile Unilever in 23 de tari din Europa Centrala si de Est, piete pe care compania noastra are in prezent cinci presedinti regionali. Singura tara in care avem un presedinte de aceeasi nationalitate este Romania, ceea ce cred ca spune multe despre potentialul pietei de a da oameni buni", completeaza Antoine de Saint-Affrique, referindu-se la Alexandra Gatej, presedintele Unilever South Central Europe.
Vicepresedintele Unilever spune ca zona Balcanilor aduce cresteri importante companiei, datorita pietelor emergente cu potential ridicat de dezvoltare precum Romania si Bulgaria.
"In ultimii 2-3 ani, Romania s-a numarat printre primele doua piete europene care ne-au adus cele mai mari ritmuri de crestere", precizeaza Antoine de Saint