(Foto: )
In ceata diminetii, manastirea se arata umbroasa in spatele unor copaci seculari. Din coama lor se rasfira poleit, soarele sticlos, strapunge pinza racoroasa a cetii, si-n linistea calma a unei dimineti de toamna, cintecul preotului rasuna a dumnezeire peste toata valea Niculei.
Pare o duminica frumoasa in care ruga ta si ruga altora, nu are cum sa nu ajunga la El. Doar masinile care opresc scirtiind rotile in fata bisericii sint cam nelalocul lor. Dar ce nu ierti si nu ingadui pentru ca omul modern sa poata ajunge la Tine?
Si-n fata Lui, mai intii conducatorii?
Slujba de duminica de la Manastirea Nicula este tinuta dupa tot tipicul, pina catre ora 13, linga biserica, pe partea dinspre padure, pe un podium de scinduri. Pe scena aceea care-i ridica pe preoti deasupra multimii, se perinda cam o duzina de fete bisericesti, unii imbracati in vesminte aurite, altii in vesminte calugaresti.
In ruga lor soborniceasca ridica vorbe de slava catre padurea tainica si racoroasa. Vorbele lor ies din difuzoare bine plasate pe pajiste si in curtile manastiresti, trec peste capetele supusilor si se intorc cu claritate in galeata de lumina de la poalele muntelui.
De trei ori am auzit eu, de cinci ori au auzit altii, preotii se roaga in cor pentru conducatorii bisericii, pentru Mitropolitul nostru Bartolomeu, pentru episcopi, pentru conducatorii de tara, ai oraselor si in final, pentru popor.
Si-n slujba cea soborniceasca, Doamne, Le-ai ingaduit sa-l lase la urma, pe el, pe popor? Si ei, cei care poarta cuvintul Tau pe pamint se roaga in primul rind pentru conducatori? Cind se vor intoarce cu fata spre omul care trudeste, spre amaritii care se roaga in genunchi, la picioarele lor? Cind omul de rind va fi primul in rugile lor?
Plaminii din iarba
De undeva, din partea de rasarit a multi
