Alegerile europene sînt pentru partidele din România un fel de musafir nedorit, de a cărui vizită nu ştii cum să scapi. Potrivit tratatului de aderare, euro-alegerile nu se pot amîna însă după 2007. Aşa că, vrînd-nevrînd, partidele trebuie să se pregătească, să-şi desemneze candidaţii, să identifice cîteva teme şi să se lanseze în campanie.
Amînat din mai pentru noiembrie pe motiv de referendum antiprezidenţial, scrutinul nu trezeşte pasiunile clasei politice româneşti care, obişnuită cu rezultate imediate, nu îşi dă seama prea bine la ce i-ar putea folosi. Acest lucru se vede şi din ezitările cu listele de candidaţi. După ce au lăsat să se înţeleagă că Mihai Răzvan Ungureanu va fi în fruntea listei, liberalii au venit cu doi reprezentanţi ai societăţii civile, Renate Weber şi Daniel Dăianu. Cei doi se bucură de o oarecare simpatie în rîndul românilor, vor face probabil o figură bună la Strasbourg (poligloţi, obişnuiţi ai mediilor internaţionale etc.), dar numirea lor arată că, pentru partid, Parlamentul European contează prea puţin. Dacă ar fi contat, pe primele locuri s-ar fi aflat nume cu mai multă vechime în PNL. Pe de altă parte, mişcarea nu e bună nici pentru societatea civilă, secătuită de "cadre" după migraţia către politică din ultimii ani.
La PSD, lovitura de teatru a venit la începutul săptămînii, cînd Vasile Puşcaş, unul dintre cei mai buni specialişti români în chestiunile europene, a anunţat că nu candidează. PSD l-a pus în fruntea listei pe Titus Corlăţean, urmat de un om cu o solidă experienţă, Adrian Severin, şi de alţi cîţiva oameni politici care au reprezentat PSD la Parlamentul European, cum ar fi Ioan Mircea Paşcu sau Daciana Sârbu. Nu e rău ca actualii candidaţi să fie foştii euro-observatori, deoarece mandatul parlamentarilor români expiră în primăvara lui 2009, cînd în cele 27 de ţări UE vor fi organizate alegeri pentru a înno
