Tenisul masculin braşovean domină de mulţi ani tenisul intern. În fiecare sezon, sportivii sportului alb de pe frumoasa bază de pe strada Nicopole adună în palmares titluri de campioni naţionali. Braşovul a dat nume mari ţării, începând cu Ion Ţiriac, fraţii Viorel şi Traian Marcu, George Cosac, continuând cu generaţia actuală: Victor Hănescu, Gabi Moraru, Andrei Mlendea, Victor Crivoi, Dacian Crăciun – componenţi ai echipei de Cupă Davis. Nu trebuie să omitem faptul că în urmă cu o săptămână punctul calificării echipei de Cupa Davis în grupa mondială a fost realizat de tenismenul legitimat „sub Tâmpa”, Victor Hănescu. Ca o coincidenţă fericită, în acelaşi timp, la Monte Carlo s-a desfăşurat o nouă ediţie a turneului campionilor de pe bătrânul continent, ediţie care aniversa 30 de ani de existenţă a acestei competiţii şi care a fost câştigată de braşoveni. Este cel mai preţios trofeu de tenis adus României de o echipă de club, după performanţa celor trei finale de Cupa Davis disputate de inegalabilii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
Evidenta superioritate braşoveană
La turneul campionilor au participat opt formaţii de club euro-pene. România a participat pentru a doua oară după ediţia din 1998, când a ocupat prin aceeaşi echipă, Dinamo Braşov, locul al VI-lea. Din echipa braşoveană au făcut parte Victor Crivoi, Dacian Crăciun, Gabriel Moraru, Andrei Mlendea. Au lipsit Victor Hănescu şi Adrian Ungur. Fiecare partidă a avut patru meciuri de simplu şi un dublu. Cele opt formaţii au fost împărţite pe două grupe, câştigătoarele disputându-şi trofeul în finală. În prima grupă, România a încheiat toate partidele la zero, apoi în finala cu Turcia, după 3-0, s-a jucat numai dublul.
Nivelul bun
al competiţiei
Din cauza timpului nefavorabil, o serie de meciuri s-au disputat pe terenuri acoperite, cu suprafeţe rapide.
Acest lucru în