La 21 de ani devine maestru al ghildei pictorilor din Anvers. Doi ani mai tîrziu pleacă să lucreze în Italia. La 26 de ani este ambasador la curtea Spaniei. La 29 de ani se întoarce la Anvers ca pictor de curte. Sîntem la începutul secolului al XVII-lea. Deja este atît de renumit, încît în Europa circulă numeroase cópii gravate după picturile sale. Cópii mai mult sau mai puţin reuşite. Izbuteşte cu mari eforturi să obţină exclusivitate asupra reproducerilor după operele sale, un fel de copyright, pentru şapte ani. Atunci începe Pieter Paul Rubens să lucreze cu cei mai buni gravori ai epocii. La Muzeul Naţional de Artă al României mai sînt încă expuse 28 dintre lucrările maeştrilor gravori din atelierul lui Rubens.

S-a întîmplat, de-a lungul istoriei acestei arte, ca gravura, în funcţie de atelierul unde era executată, să se apropie mai mult sau mai puţin de original şi să-şi cîştige uneori un statut superior decît acela de simplă reproducere. Este cazul unui autoportret al lui Rubens care, deşi nu a fost accesibil publicului fiindcă era în proprietatea regelui Angliei, este, totuşi, cel mai cunoscut dintre autoportretele sale. Şi asta datorită unei gravuri după celebra pînză executată de principalul artist din atelierul lui Rubens, Paulus Pontius. La Muzeul Naţional de Artă al României poate fi văzută o copie a copiei acestui autoportret, semnată de Carlo Gregori. Astfel, gravura este în cele din urmă ceva între cópie şi original.

Expoziţia de la MNAR este găzduită de două săli mici şi este organizată pe temele ce definesc în mare creaţia lui Rubens: religie, mitologie, portret, peisaj. Binecunoscuta expresie "forme rubensiene" poate fi folosită cu brio şi în legătură cu îngerii, dar şi cu Silen beat, cu Hercule, dar şi cu Helena Fourment şi fiul său, toate - figuri ce apar în expoziţie. Cît am vizitat cele două săli m-am întrebat ce-ar fi fost R