„in august 2005, Asociatia pentru educatie creativa PERSONA a transformat, cu sprijinul Romtelecom, un fost magazin de telefoane in Teatrul DESANT, primul spatiu-laborator de cercetare si experimente multidisciplinare din Bucuresti. Sediul, aflat la parterul unui bloc din zona Ion Mihalache/Turda, a generat, timp de doi ani, un numar impresionant de proiecte culturale si workshop-uri educative.
Cum contractul cu proprietarul spatiului – compania de telefonie fixa Romtelecom – a expirat si, din motive independente de vointa noastra, nu a putut fi prelungit, anuntam ca Teatrul DESANT isi suspenda activitatea pina la gasirea unui nou spatiu. Pentru echipa, DESANT inseamna work in progress; desi spatiul de desfasurare se poate schimba, DESANT continua sa militeze pentru aceleasi idei si noi formule de lucru.“
Astfel suna comunicatul de presa trimis saptamina aceasta de „responsabilul de comunicare“ al DESANT-ului, la aproape o luna de la inchiderea (la 31 august) a spatiului. Spatiu a carui administrare a fost o experienta din care ar fi multe de invatat si inca si mai multe de nerepetat.
DESANT a inceput sub auspiciile promitatoare ale unei colaborari intre o organizatie formala (PERSONA), alcatuita aproape exclusiv din oameni cu meserii legate de teatru (actori, regizori, scenografi, traducatori), si un grup informal pe cale (atunci) de a deveni un brand, alcatuit din regizori de teatru si dedicat sustinerii noii dramaturgii – dramAcum. Colaborarea a sfirsit inainte sa apuce sa inceapa in adevaratul sens al cuvintului. Cauzele sint obscure, dar legate de dificultatile (pina atunci greu de concretizat mental) si implicarea pe care le aduc cu sine administrarea unui „sediu“, mai ales cind n-ai bani sa platesti nici lumina, daramite o femeie de serviciu, ca sa nu mai vorbim de cheltuielile transformarii unui magazin in ceva asemanator une
