Iata ca in acordurile grav-solemne ale Carminei Burana a lui Carl Orff, devenita chiar o lucrare de mare succes si audienta la public, s-a incheiat Festivalul si Concursul International „George Enescu“ din 2007, editia a XVIII-a. Gong final, fara punct, ci doar cu puncte puncte si puncte de suspensie. Impresiile abia acum incep sa se coaguleze, sa se aseze, sa se decanteze, sa se limpezeasca, sa se clarifice, sa se ordoneze, dar nu am vrea sa analizam cu minutie acest Festival cu acribia cu care un distins eseist si poet de prima mina precum Ion Caraion analiza lirica plina de muzicalitate a lui George Bacovia. Chiar asa, intr-un fel contemporani, Enescu si Bacovia au trait in lumi paralele. Nu reiese de nicaieri ca s-ar fi cunoscut, nu avem stiinta de vreun contact intre cei doi. Si totusi, ce asocieri elegante se pot face intre elegiacul sound enescian si rafinamentele torsionate ale versului bacovian! Peisajul moldav si lamento-ul carpatic, lirica parnasiana si melosul impresionist francez sa fi contribuit pe ocolitoare trasee intelectuale si sufletesti la extraordinarele pagini ale celor doi? Despre Festivalul Enescu vrem sa glosam citeva impresii din ultima saptamina, mai mult sau mai putin finale.

Multe lucruri bune si de toata lauda. Strict muzical vorbind. Dupa recitalul lui Murray Perahia, a fost greu de inghitit si digerat Concertul nr.1 pentru pian si orchestra in mi bemol major, op.124 de Franz Liszt, cu cam prea zburdalnica Polina Lescheko. Mult, mult mai bine si inchegat Cristian Mandeal cu Russian National Orchestra, in Bizet-Scedrin si mai ales in pitorestile si expresivele pagini orchestrale din Tablouri dintr-o expozitie ale lui Mussorgski, in varianta bine cunoscut reorchestrata maiastru de Maurice Ravel. Mandeal are deja clasa de mare dirijor si doar faptul ca a ramas in tara l-a privat de o mare cariera internationala de o si mai gen