Ultima saptamina de festival a debutat sub semnul muzicii de secol XX, fie in recitalul „violonistei de gheata“ Victoria Mullova, in compania pianistei Katia Labeque, fie in concertul Filarmonicii din Rotterdam, dirijata de Valery Gergiev, locurile goale din sala dovedind ca apetitul publicului nostru pentru Messiaen sau Mahler ramine scazut.

Desi, paradoxal, a doua zi sala a fost arhiplina, chiar daca acelasi excelent ansamblu si maestrul rus au propus pagini scrise in 1905 (Suita nr. 2 de Enescu, realizata cu inteligenta si certa dorinta de intelegere) sau 1915 (Concertul de Sibelius, cu minunatul violonist Leonidas Kavakos, sensibil, rafinat, virtuoz), dar si un „potpuriu“ wagnerian nefericit „insailat“.

Ateneul a gazduit programul Orchestrei din Basel, onesta in Simfonia de camera de Enescu, acompaniind apoi, cu ciudatul dirijor Giovanni Antonini la pupitru, un Concert mozartian pentru doua piane cu „surorile Labeque“ (un filigran sonor mult prea dens, pastos si incisiv), abordind si simfonia beethoveniana cu intensitati extreme, ingrosari si tempo „alergat“.

Ansamblu l „Intercontemporain“, condus de Susana Malkki, a dovedit ca are interpreti de valoare si preferinte repertoriale stranii, dar in urmatoarele zile am aplaudat excelentul ansamblu „Romanian Brass“, condus de Adrian Petrescu, si superbe recitaluri de lied oferite de rafinatul tenor Michael Schade, de pianistul Justus Zeyen (adevarata lectie de cint in stil, inteligent si expresiv) si de soprana Camilla Tilling, alaturi de pianistul Paul Rivinius.

Ceva aparte a fost Missa de Bernstein, un amalgam de sonuri si ritmuri de jazz, cint protestant si musical (amintind de Lloyd Webber), amplificate ca pe Broadway (la dorinta dirijorului Wayne Marshall), textul fiind o pledoarie pentru viata si credinta de tip american; iar Orchestra Nationala, Corul mixt, Corul de copi