"Am un televizor vechi, de care vreau sa scap. Cum trebuie sa procedez, ca sa nu incalc legea?". O intrebare corecta, dar cu raspuns greu de gasit in Braila, ca in multe alte localitati din Romania, de altfel. Daca s-ar fi respectat prevederile legale, inca de la inceputul anului 2006 ar fi trebuit sa existe un centru de colectare a deseurilor de echipamente electronice si electrocasnice (DEEE), in fiecare oras cu peste 100.000 de locuitori. Depozitele, infiintate pe un spatiu pus la dispozitie de administratia locala, ar fi trebuit gestionate de producatorii sau importatorii de astfel de produse. In sarcina administratiilor locale mai intra si colectarea, de la populatie, si trasportarea pina la depozit a acestui tip de deseuri. Altfel spus, cetatenii au obligatia de a scoate televizorul sau frigiderul stricat in fata portii. Primaria, prin operatorii de salubritate, are obligatia de a asigura transportul pina la centrul special de colectare. Producatorii si importatorii de produse electrice si electronice, sau asociatiile in care s-au constituit acestia, au obligatia de a dezmembra deseurile, astfel incit componentele sa poata fi reciclate. Undeva, pe acest traseu, intervin banii platiti de consumatori, sub forma asa-numitului "timbru verde", la achizitionarea unui aparat electric sau electronic nou. Teoretic, acesti bani ar trebui sa fie investiti in reciclarea deseurilor de electronice si electrice fara afectarea mediului inconjurator. Tot teoretic, Uniunea Europeana a fixat si niste bareme de indeplinit pentru Romania. In 2006, tara noastra ar fi trebuit sa colecteze 2 kg de astfel de deseuri pe cap de locuitor, dar practica a dovedit ca romanii au preferat sa arunce aparatele vechi tot la tomberon sau la coltul strazii, fiindca statisticile au consemnat colectarea selectiva a doar 0,5 kg. Anul acesta, norma de indeplinit este de 3 kg, iar la anul va fi cu un ki