Românii au o faimă de buni creştini. Aşa să fie! Ori o fi?... în orice caz, spiritul laic din ei scoate des capul. Puţine popoare cu frică de Dumnezeu au în ele tendinţa asta de a lua în răspăr totul, inclusiv cele sfinte.
Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii... Dumnezeu dă, dar nu-ţi bagă în traistă... Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa, şi altele...
Acum, după problematica dispariţie, întrunindu-se marile, luminatele, bărboasele capete, este bine să fie admişi, printre ele, şi lingviştii de vază, cei ce studiază zicerile grele, româneşti, să le ia serios în discuţie, să stabilească de unde pornesc ele. Mai cu seamă că noi acordăm oamenilor Bisericii rolul de excelenţi vorbitori ai limbii române.
Parlamentul să înveţe!... Vorbe în pustiu, însă.
Să luăm glumeaţa observaţie pe care şi copiii în creşterea lor rapidă o deprind...
Să nu faci ce face popa... E ca o dogmă populară. Nici nu trebuie să ştii carte.
O doamnă în vârstă, amintindu-mi vorba aceasta, cuvânt cu cuvânt, plus repetiţia - iar proverbele, se ştie, nu au nevoie de stil, lor nepăsându-le de acesta, adoptând stilul lor... să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa - repetiţia, în sine, frumoasă, să-ţi intre bine în cap, vasăzică...
Iar doamna, uscăţivă, plutind de atâta experienţă, care, de fapt, uşurează, - imită comic situaţia, buzunarele popii atârnând grele de atâta căpătuială, cu burdihanul uite-aşa, revărsându-se, cu obrajii umflaţi... să nu faci ce face popa... să faci, zice, ce zice popa - şi doamna, ca o veritabilă actriţă, îşi suge la maximum fălcile, ca şi inexistente.
Dacă toate acele înalte preasfinţii... le-am tunde,... dacă le-am rade,... dacă le-am bărbieri,... ce ar mai rămâne din ele? - aceasta-i întrebarea!...
Să nu uităm ce spune o altă religie... Că important este exemplul personal. Al celui ce slujeşt
