Cititorii eventuali ai articolelor mele ştiu că n-am o simpatie prea mare pentru dl Eugen Simion. Aş spune chiar: dimpotrivă. Sunt unul dintre cei dezamăgiţi, contrariaţi, şocaţi de evoluţia de după 1990 a intelectualului care în perioada comunistă constituia un veritabil reper profesional pentru noi, cei care ne încercam în dificila meserie de critic literar. I-am citit mereu cu plăcere cărţile, le-am recenzat cu entuziasm, le-am recitit şi nu m-au dezamăgit. E limpede, în breasla lui, Eugen Simion va rămâne unul din cei patru-cinci critici şi istorici literari care au marcat epoca anilor 1960 - 2000. Cu atât mai inexplicabile mi s-au părut genuflexiunile umile în faţa mărimilor zilei, de la Ion Iliescu la Emil Constantinescu. Pentru a dobândi funcţii şi onoruri, dl Simion nu s-a dat în lături de la nimic.

A ajuns în fruntea Academiei s-a înconjurat de-o pleiadă de yes-men-i, a semnat cele mai incredibile pacte cu indivizi care, pe vremuri, i-au provocat, cu siguranţă, greaţă. A lăsat drept moştenire o Academie măcinată de conflicte, în care continuă să se lăfăie tot felul de nulităţi. Astăzi, în fruntea Institutului "G. Călinescu", perpetuează aceleaşi metehne. Chiar lucrurile bune pe care le-a făcut s-au înecat în spermanţetul unei aroganţe ireductibile, în mijlocul căreia trona, imperturbabil, una şi aceeaşi figură eternamente senin-încrâncenată: Eugen Simion însuşi.

Mai nou, dl Eugen Simion are o rubrică în ziarul "Ziua". Pentru cei care au memorie, această foaie condusă de doi foşti turnători şi care beneficiază de "onoarea" de a-l avea drept maestru spiritual pe-un al treilea turnător de calibru, Bălăceanu-Stolnici (membru de onoare al Academiei Române, pe deasupra!), joacă astăzi rolul interpretat cândva de revista "Săptămâna" a lui Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor. Campaniile anti-intelectuale, ura viscerală faţă de valoare promovată sistemati