Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Richard Elman, "nobilul" fara scoala

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 septembrie 2007 ·

Richard Elman s-a nascut in Anglia, a abandonat scoala la 15 ani (pentru ca "era un dezastru"), apoi a plecat in Asia si a fondat o companie, iar azi e miliardar. Asa s-ar rezuma viata celui care conduce Noble, una dintre cele mai mari companii care se ocupa cu managementul materiei prime si transportul materialelor (de la carbune la cereale).

Are peste 40 de ani de experienta in calitate de comerciant, a fost primul care a vandut petrol din Daquing (China) in SUA si primul care a ancorat un vas comercial strain in Vladivostok, Rusia.

Dupa ce a renuntat la scoala, parintii i-au gasit o slujba temporara intr-un depozit de fier vechi, iar el nu s-a impotrivit, pentru ca nu avea nicio idee ce sa faca cu viata lui. Apoi a ajuns in Asia la mijlocul anilor '60, a lucrat 10 ani la Philipp Brothers (pe atunci companie importanta in comertul de metale), ca director regional al operatiunilor asiatice si doi ani ca director in New York.

Acum poate fi gasit la sediul din Hong Kong al companiei sale, Noble Group, ale carei venituri au crescut in ultimii zece ani de la 667 milioane dolari in 1996, la 13 miliarde in 2006. Afacerea a fost pornita acum 20 de ani, in 1987, cu 100.000 de dolari (bani proprii), doar pentru a-i asigura un venit, iar acum compania valoreaza 15 miliarde de dolari si are birouri in peste 40 de tari.

90% din afaceri erau si sunt in Asia, astfel ca Noble a fost afectata de crizele politice de acolo (Piata Tienanmen, din 1989, de pilda) si intr-o singura zi Elman a fost nevoit sa inchida totul. Ce a facut? A adunat toata documentatia si a aruncat hartiile in aer, recunoscand in fata angajatilor ca e depasit de situatie. A urmat criza din 1997, cand actiunile au cazut de la 80 de centi la 10, dar Elman a ramas fidel filosofiei sale: "Trebuie sa privesti doar inainte, nu inapoi", spune el.

Acum suprave

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 34 minute
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Vânt de peste 120 km/h în Cluj. Cod roşu de viscol la altitudini mari / Alertă şi în Caraş

Mediafax acum 34 minute
În aceste zone, vântul va sufla cu violenţă. Rafalele urmează să depăşească 120 de kilometri pe oră. Condiţiile meteo extreme vor provoca viscol puternic care va troieni zăpada deja existentă, ducând vizibilitatea aproape la zero. UPDATE Meteorologi

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 49 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 9 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°