La această întrebare îşi propune să răspundă Ioan Dănilă, în Limba română în graiul ceangăilor din Moldova (Editura Didactică şi Pedagogică-R.A., Bucureşti, 2005, 350 pp.). Această comunitate religioasă de catolici moldoveni prezintă particularităţi lingvistice interesante, remarcate de unii cercetători ca Nicolae Iorga, Radu Rosetti, Gustav Weigand, Dumitru Martinaş, Márton Gyula, Bakó Géza, Ştefan Metes, Szabo T. Attila, Francisc Mattas, Mikecs László şi alţii. Atenţia unora dintre aceştia a fost reţinută în primul rând de rostirea siflantă observată la ceangăi. Ioan Dănilă trece în revistă opiniile lor şi constată că "specialiştii maghiari şi cei români au manifestat inconsecvenţe în abordarea unuia sau altuia dintre aspecte, ceea ce a dus la încetinirea procesului de cunoaştere a specificului graiului ceangău".

în limba română vorbită de ceangăii din Moldova se recunosc atât trăsături ale unor graiuri transilvănene cât şi unele ale subdialectului moldovean. Se explică astfel de ce fenomenul ceangău a fost studiat cu precădere la Institutul "Sextil Puşcariu" din Cluj-Napoca şi la Institutul "Alexandru Philippide" din Iaşi. Acestea au efectuat cercetări pe teren, cu instrumentarul dialectologiei, dar, constată Ioan Dănilă, aceste cercetări nu au fost publicate într-un corpus distinct, ci numai înglobate în inventarul lexical general al limbii române, cu varietăţile ei regionale. Pe de altă parte, la Budapesta s-a publicat, în 1991, un atlas al graiului ceangău din Moldova, în care accentul cade pe numeroase cuvinte maghiare sau apropiate acestora, în graiul respectiv.

Faţă de toate aceste insuficienţe şi informaţii contradictorii, Ioan Dănilă se angajează într-o cercetare de teren, pentru realizarea unui corpus de lexeme şi forme care apar în idiomul ceangăilor din 29 de localităţi în care se manifestă bilingvismul româno-ceangăiesc. Ceangăii sunt răspâ