Sigilii de plumb
"Aflata in locul care domina trecerea cea mai potrivita a fluviului, pe unde barbarii navaleau mereu in culoarul Scitiei Mici (azi Dobrogea), cetatea de la Noviodunum avea pentru Imperiul Bizantin o importanta primordiala. " (Nicolae Banescu, 1946)
Faptul ca astazi fiecare oras care se respecta isi are si isi pastreaza arhiva lui se datoreaza unei traditii foarte vechi. Epoca greco-romana a cunoscut-o si a randuit-o, iar cea bizantina si cea medievala europeana au mostenit-o si continuat-o pana azi.
Se intelege astfel ca si un oras fortificat mai mic si trecut prin primejdii precum Noviodunum avea arhiva lui.
Ca in mai toate cazurile din acea vreme, fie ca va fi fost vorba de Roma, de Constantinopol, Alexandria, Atena sau de orase mici ca al nostru, arhiva nu s-a pastrat. Materialele perisabile pe care erau scrise documentele oficiale, de obicei pergament sau papirus, au rezistat rareori si in conditii exceptionale evenimentelor si intemperiilor. Totusi, pentru ultimul mileniu de existenta a orasului Noviodunum, adica de prin secolele III-IV pana prin secolele XII-XIII, informatii de arhiva sumare au ajuns ca martori pana la noi.
In mare, doua motive stau la baza unui asemenea fenomen remarcabil. Primul consta in materialul folosit de romani si bizantini pentru sigilarea corespondentei si a marfurilor: plumbul. Or, in materie de sigilii de plumb din ambele categorii, Noviodunum este unul dintre cel mai bine documentate centre de la Dunarea de Jos. Al doilea motiv are la temelie constiinciozitatea specialistilor in domeniu din Romania moderna si contemporana. Ei au reusit, mai ales de la alipirea Dobrogei la Romania dupa 1877, sa inregistreze cu grija orice descoperire de acest fel si sa cedeze propriile colectii, daca au adunat asa ceva, institutiilor abilitate si mai sigure ale tarii, precum Academia Roma
