Elena Surdu Stanescu este tipul de artist care a razbit prin consecventa cu care s-a dezvaluit semenilor: intotdeauna cu sinceritate, sub o pecete stilistica statornic situata in descendenta marii traditii a sculpturii figurative si cu o neasemuita incredere in filonul de vitalitate si creativitate al umanitatii, care este iubirea de aproapele.

O valoare morala si spirituala ce i-a calauzit si limpezit crezurile estetice de-a lungul intregii cariere artistice. Care, prin expozitia aniversara de la Galeria "Apollo" din debutul acestei toamne, incununeaza nu mai putin de 35 de ani de prezenta neantrerupta si apreciata in agora artistica.

Sigur, artista si-a dorit cu prilejul acestui eveniment si un mic "respiro" retrospectiv. Conceptul expozitional, pe care stiu ca si l-a pregatit cu o minutie celliniana cu multe saptamani inainte, aste, inainte de toate, unul esential si concentrat in ceea ce ar vrea sa insemne poetica sa sculturala sau, altfel spus, filozofia ei artistica. Si a mai fost ceva in aceasta sui generis "deconspirare a sinelui", pe care ne-a oferit-o Didi Surdu, dincolo de protocolaritatea momentului: o demonstratie strict personala, deloc emfatica, dar inchipuind un univers cordial-domestic, de ambientare expozitionala. Cum lesne va puteti imagina, artista nu este la primul exercitiu de acest fel! Reusita spectaculara a actualei expozitii consista si in acest auxiliar, ce contribuie la intelegerea naturii sensibile si putin idealiste (in sensul romantic al cuvantului) a artistei. Intr-un fel, e bine ca nu s-a recurs la formula reconstituirii retrospective a unui destin creator. Aceasta, pentru ca Didi Surdu nu s-a distins prin peisaje spectaculare de trecere de la un stadiu creativ la altul. Ceea ce a caracterizat-o intotdeauna a fost constanta stilistica, aptitudinea de a fi egala siesi in conceptia plastica si, in general, in ceea ce a