Artistul, zice-se, e mai creativ cu burta goala. Pe de alta parte, atunci cand banii curg din toate vistieriile, inclusiv din cele ale Europei (care si-a onorat corespunzator Capitala Culturala din Romania), cum sa rezisti tentatiei de a-i folosi? Intre polii inzapeziti ai acestei dileme fierbinti, Faust al lui Silviu Purcarete si al Teatrului National "Radu Stanca" din Sibiu a incercat sa-si poarte flacarile de gheata fara a esua pe vreun tarm necunoscut si fara a-si compromite incarcatura atat de fragila.
Si a reusit? Iata intrebarea pe care ar lansa-o de indata nu doar orice persoana "din breasla", ci si orice spectator pasionat, care stie ca, de pilda, Silviu Purcarete este o pasare relativ rara pe meleagurile scenice autohtone, intrucat, de ani intregi, cel mai cunoscut regizor roman pe plan european (si, poate, mondial) lucreaza destul de putin in Romania - oricum, nu atat cat i-ar prii teatrului romanesc; si, poate, lui insusi... Este o intrebare la care nu-i deloc usor de raspuns.
Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu e un teatru cu destin neobisnuit. Aflata prin anii 1980, sub raport calitativ, printre institutiile de spectacol cu solid - desi nu sonor - renume, pentru ca dispunea de un ansamblu la randul lui solid si pentru ca izbutea sa atraga, pe langa regizori "cuminti", si artisti inovatori precum regretatul Iulian Visa (foarte tanar, pe-atunci), scena sibiana a suferit, dupa 1990, aceeasi masiva "despopulare" care, dintr-un motiv sau altul, a afectat majoritatea teatrelor romanesti. Iulian Visa a revenit la Sibiu din exilul sau scandinav, pentru scurt timp chiar ca director, montand (cu succes variabil) cateva spectacole si molipsind de viziunea sa reformatoare doi (si ei tineri, in epoca) actori din trupa: Virgil Flonda, de la a carui prea grabita plecare dintre noi s-au implinit deja doi ani, si Constantin Chiriac, actualul direc
