A fost o vreme cand nordul tarii devenise o noua capitala a poeziei. Festivalul de la Sighetu Marmatiei, Serile de la Desesti, Festivalul Cenaclurilor Satesti de la Cicarlau - si inca multe alte manifestari culturale - adunau atat debutanti, tineri, aspiranti, consacrati, cat si varfurile poetice ale perioadei. Era vorba de Maramuresul poetic in asezarea sa geografica, in peisaje, in ceea ce simboliza el in constiinta scriitoriceasca, dar si de Maramuresul poetic in ceea ce aducea la el acasa. Satmarenii priveau cu jind la ceea ce se petrecea langa ei. Aparitia revistei Poesis, in 1990, poate fi inteleasa si ca o rabufnire a unui orgoliu local. Un orgoliu care a facut ca, in cei 17 ani, polul poetic sa se deplaseze la Satu Mare.
Zona satmareana nu este una foarte spectaculoasa, nici macar deosebita. Nu are farmecul Maramuresului. Nu te incanta cu cine stie ce traditii, pana si tuica specifica - de Turt - parand a fi un surogat al horincii. Daca exceptam zona Oasului, inclusa insa de curand in Satmar, campia plata, doar incidental valurita, cursurile de rau la vedere, cu lunci zdrentuite si pipernicite, nu ofera satisfactii turistice deosebite. In privinta spatiului spiritual, densitatea si calitatea actelor artistice nu au debordat in interiorul sau. Asa cum spune si George Vulturescu in editorialul numarului 200 al revistei Poesis, publicatiile de cultura au fost putine si au avut o viata efemera. In schimb, zona mi s-a parut totdeauna ceva mai deschisa, cu un aer usor cosmopolit, prietenoasa si mai putin incrancenata in a-si pastra un specific local. Nu numai acum, dupa '89, ci si inainte, pe strazile orasului auzeai cam toate limbile Europei Centrale si toata lumea se intelegea, in ciuda acestui fapt, cu toata lumea, puteai vedea culorile si moda europeana, mai ales la femei. Lumea satmareana privea mult spre Vest, cu halte sau nu la Budapesta, dar
