Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poemul şi scrisoarea

Publicat in Romania Literara, vineri 28 septembrie 2007 ·

Poate că nu-mi amintesc eu bine. Dar parcă din unele din scrisorile pe care mi le-aţi trimis, în timp, la redacţie, şi pe care le-aţi semnat cu două rânduri de nume, unul din ele fiind desigur un pseudonim, am înţeles că poezia a fost şi continuă să fie o preocupare şi o plăcere de-o viaţă pentru omul sensibil a cărui simplitate şi sinceritate nu i-au prea adus foloase, iar soarta în direcţia aceasta nu i-a prea surâs. Departe de mine gândul de a surâde măcar de necazurile altuia. Mărturisesc că scrisorile şi versurile dumneavoastră pentru mine au valoare de document, de mărturie asupra situaţiei în care stă pecetluit de la începuturi şi până astăzi un talent de care dovediţi că nu s-a îngrijit mai nimeni. Un om între oameni de treabă, cu timp puţin, prea puţin, pentru o cultivare a talentului său natural. Un autor care din când în când scapă între versuri obişnuite, gândiri de excepţie, versuri cu substanţă artistică. Faptul de a nu vă fi şcolit îndeajuns şi de a nu fi citit pe alese, oricum fără a fi nici prea atent la regulile gramaticale şi ortografice, acestea se pare că v-au pus mereu beţe în roate, la orice încercare pe care aţi făcut-o de-a lungul timpului. Şi este păcat de plăcerea enormă de a scrie şi de a vă face cunoscut numele. Şi e păcat că de învăţarea unor reguli să depindă atât de drastic dezvoltarea unui talent de rapsod şi de moralist. Am motive să cred că dacă numele dvs. nu s-ar fi înscris printre cele mari, aţi fi avut un loc bun printre cele mijlocii ca mărime. La 75 de ani de-acum, e greu să mai despicaţi firul ortografiei în patru. Şi ar fi şi păcat să vă mai tulburaţi cu asta. De-acum încolo greşelile pe care le faceţi nu mai contează. Contează în schimb o anume frumuseţe notabilă a gândirii şi înţelepciunii, pe care vi le notez de-atâtea ori cu plus. Căci, aşa cum v-am mai spus, scrieţi precum vorbiţi, ca un om bun şi sensibil, şi vă înţele

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 54 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°