Uneori titlurile cărţilor îţi pot prilejui clipe de vie şi netulburată nedumerire, şi asta nu atît fiindcă litera lor ar suna nefiresc sau ininteligibil, ci pentru că înţelesul lor poartă un echivoc în faţa căruia simţi că ceva din mesajul împărtăşit îţi scapă. Bunăoară, titlul cărţii de faţă: Criza conştiinţei europene 1680-1715. Că în el e vorba de o conştiinţă europeană aflată într-o perioadă de criză se înţelege foarte bine, ce nu se înţelege însă este de ce perioada cu pricina e aruncată în urmă cu trei secole, într-un interval ale cărui limite, oricît te-ai strădui să le găseşti explicaţia, nu o intuieşti. Ce lucruri pînă într-atît de importante s-au petrecut în 1680 şi, apoi, în 1715 pentru ca aceşti ani să se preschimbe în două pietre de hotar mărginind perioada aleasă? În al doilea rînd, cum se poate ca autorul să creadă că, încă de acum trei secole, europenii aveau deja conştiinţa unei realităţi politice (Europa) pe care noi abia dacă izbutim astăzi s-o înţelegem? Şi, în al treilea rînd, ce sens putem să-i dăm termenului de "criză"? E vorba de criza aceea rea şi dăunătoare, cînd o fiinţă, aflată pe muchie de cuţit, o poate lua fie într-o parte, fie într-alta, adică fie săltînd pe o nouă treaptă, fie alunecînd într-o cădere în gol? Sau e vorba de criza aceea obişnuită şi pretutindeni prezentă, cea în virtutea căreia viaţa aceasta, de la un cap la altul, este o situaţie de criză?

Citind cartea, te lămureşti într-o măsură suficient de mare ca să poţi da un răspuns nedumeririlor de acest fel. Intervalul ales de autor (1680-1715) este acea perioadă, prin excelenţă convenţională, pe care o au în minte francezii atunci cînd, vorbind de Epoca luminilor, se referă la răstimpul cînd critica pe care filozofii au făcut-o tradiţiei a atins apogeul. Dacă acum ni se cere să găsim două evenimente care, asemenea unor capete cronologice, pot delimita durata acestui răs