De ce a cazut Mourinho? Ce l-a scarbit si gonit pe Hagi? Doua personaje complet divergente: un perfectionist princiar si un fost astru, in cautare de orbita. Doua formatii desavarsit contrare. Mourinho, studiosul precoce, indopat cu ambitie si meditatii tactice de un tata nerealizat in fotbal, dar foarte ajuns in clasa de mijloc. Hagi, un sac de talent indarjit, gasit prin praful armanesc al Dobrogei. Doua soiuri de fotbal fara punte de legatura si o intrebare. Acelasi raspuns: si Hagi, si Mourinho au fost imbranciti de o copita batuta in diamante, la capatul careia troneaza un craniu patrat, din lemnul cel mai putred. Abramovici si Becali, cei doi purtatori de copita nestemata, nu pot fi descrisi cum se cuvine in termenii caricaturii. N-ar fi de ajuns. In fond, ce s-ar mai putea spune despre doi parveniti, dupa aproape doua sute de ani de portret literar si satira morala? Figura respingatoare de pe frontispiciul parvenitismului e mereu aceeasi: un nechemat agresiv, catapultat de o epoca mai mult decat complice, imita fara jena si punctuatie gesturile si valorile lumii bune. Abramovici cumpara frenetic yachturi si se scobeste cu ele intre dinti. Becali isi face Palat aurit si il umple cu palavre de carciuma. Nimic nou. Am mai vazut portretul dezacordului hilar, in nenumarate editii istorice. Insa in spatele acestei galerii lucreaza un fulger mental care poate arde, pana la scrum, buna asezare a locurilor si lucrurilor pe care le loveste. Gandirea parvenitului violeaza, dar convinge, e ridicola, dar atrage, starneste indignare, dar face scoala. Intotdeauna, si mai ales acum, in prezenta unei escadrile infernale de parveniti estici, mecansimele sunt mai interesante decat figurile. Care e, deci, secretul gandirii parvenite si cum a lucrat ea in cazul conex Abramovici-Becali? Hagi, Mourinho si alte obiecte Nimic misterios in acest fel de a gandi. Secretul tine, pur si si