Desi, sub aspectul evolutiilor obiective, nici aceasta vara nu s-a abatut de la regula, afirmata în ultimul deceniu, a sporirii frecventei si amplificarii intensitatii fenomenelor meteorologice extreme ca expresie a dereglarilor climatice, iata ca tot în ultimele luni asistam si la primele semne a ceea ce ar putea deveni marele compromis ecoclimatic, deopotriva stiintific si politic. Dupa cum este cunoscut, problematica încalzirii globale, în frunte cu cauzele si efectele sale, a generat doua mari falii în lumea stiintifica, politico-economica si chiar la nivelul opiniei publice. Pe de o parte, marea majoritate, având ca lider în toate privintele Europa, care considera ca epoca industriala, cu toate înfaptuirile sale, a generat si un efect negativ major, prin amplificarea efectului de sera si tendinta, aproape ireversibila, a încalzirii globale, cu singurul antidot radical: reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). Pe de alta, grupul restrâns al tarilor "fosilodependente", condus de SUA, care neaga originea "umana" a fenomenului si propune, ca solutie a iesirii din criza, promovarea de noi tehnologii, mai putin poluante, folosirea de energii alternative si angajamente voluntare din partea tuturor statelor, fara exceptii. Miza este esentiala, pentru ca disputa opune, indirect, dar fundamental, partizanii cresterii si, respectiv, adversarii productivismului, adica pune în discutie chiar radacinile actualului mondialism economic, aflat în plina expansiune si care, cel putin deocamdata, nu pare dispus la nici un compromis. Expresia politico-juridica a acestor pozitii o constituie în special Protocolul de la Kyoto (1997) si Acordul preliminar de la Vientianne (2006). Dupa confruntari deschise între "sceptici" si "realisti", în urma carora curentul ecoclimatic a devenit dominant, inclusiv în plan stiintifico-spiritual, iata ca acum, dupa cunoasterea tot mai profu