Cronica vieţii mele (vol. 1), de Bob Dylan

Traducere de Dan Silviu Boerescu

Editura ALLFA

Într-un interviu acordat jurnalistului Jules Siegel de la Saturday Evening Post, Bob Dylan, considerat de fanii săi cei mai lucizi „profetul unei generaţii“, declara: „Văd lucruri pe care ceilalţi oameni nu le văd. Simt lucruri pe care ceilalţi oameni nu le simt. E înfiorător. Şi ei râd. Simt ca şi cum întreaga mea viaţă ar fi de prisos. Tot ce-am făcut a fost ca să scriu şi să simt, să desenez mici schiţe pe hârtie, să mă-mprăştii în situaţii în care eram invizibil“. Cine n-a fredonat sau măcar n-a auzit „Blowin’ In the Wind“, „Forever Young“ sau „It’s Alright Ma, I’m Only Bleeding“?

Pe numele său adevărat Robert Allen Zimmerman, Dylan s-a născut în 1941 la Duluth, Minnesota, într-o familie de comercianţi evrei. Primul său hit, „Heartbreak Hotel“, l-a înregistrat în 1956 şi de atunci cariera sa a fost într-o ascensiune continuă. Dylan, care avea să se prezinte sub acest nume începând cu 1960, este produsul unei generaţii de artişti care şi-a pus amprenta asupra unei Americi din ce în ce mai dezabuzate după al doilea război mondial, culminând cu războiul din Vietnam şi cu mişcările de emancipare ale generaţiei Beat, din care au făcut parte nume sonore ale literaturii precum Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Gregory Corso sau Lawrence Ferlinghetti. Deşi se prezenta ca un „girovago“ din Oklahoma, susţinând că numele l-a luat de la un unchi al său care fusese boxer în Las Vegas, majoritatea biografilor susţin că el a fost inspirat de numele importantului poet galez Dylan Thomas, mort la 39 de ani. Maestrul său pare să fi fost la început legendarul cântăreţ Woodie Guthrie, care a văzut în el rapid un talent formidabil, dar nici Elvis Presley sau Little Richard nu l-au lăsat indiferent.

„Cronica vieţii mele“ se deschide cu descinderea sa în Manhattan,