La Braila, literatura nu se vinde, nu se discuta. Un articol despre o lansare de carte trece neobservat, la fel ca si cel despre nu stiu ce liga culturala infiintata in urbe. Azi are loc un vernisaj, miine se discuta despre Panait Istrati, poimiine se asterne praful. Calduta, mediocra si anonima, viata culturala braileana se deruleaza monoton cu aceeasi tenori plictisiti care-si cinta ariile interminabile la fiece vernisaj, la fiece lansare de volum de versuri. Poetii se duc cu bani de-acasa la edituri si-si platesc cartile tiparite in trei ori cinci sute de exemplare pe care le impart prietenilor si colegilor de serviciu. Altii mai musca o finantare de la buget prin nu stiu ce institutii, folosindu-se de incurcate relatii de sorginte politica - un sistem de pirghii care mi-e destul de neclar, dar care functioneaza, aveti cuvintul meu.

Cind saptamina trecuta publicam in "Obiectiv" articolul "Catalogul poetilor braileni care au pupat in fund regimul comunist", linistea aia calduta de care vorbeam la inceput s-a tulburat un pic. Codul tacerii a fost spart si aproape 20 de comentarii s-au infipt in textul publicat in editia on-line a ziarului. Pentru a avea un termen de comparatie, trebuie sa spun ca articolul despre instaurarea noului prefect publicat in aceeasi zi pe prima pagina a cotidianului "Obiectiv" nu a strins mai mult de 8 comentarii. Ce scria acolo? In principal lucruri care nu aveau de a face cu obiectul articolului. Unul dintre comentatori, de pilda, evoca un moment de dupa revolutie cind subsemnatului ii "curgeau mucii" incercind sa se angajeze la cele trei posturi de radio existente in oras. Ca pe vremea aia eram un elev de liceu caruia nu de angajare, fie si la un post de radio, ii ardea, ci de continuarea studiilor, intr-un alt oras decit Braila, e prea putin important pentru comentatorul cu pricina, dar si pentru noi, ca nu despre minciunile