Cand vine toamna si se apropie ziua deschiderii anului scolar, toata lumea intra in fierbere. Ca mustul. Ziarele si televiziunile scriu si vorbesc numai despre asta, magazinele de tot felul iti atin calea cu "oferte" de uniforme (ma rog, un fel de), ghiozdane, caiete, manuale si rechizite, autobuzele, desi se indesesc, devin mai aglomerate, ministrii se agita, parlamentarii se linistesc - pe scurt, evenimentul schimba ceva (ba chiar mai multe) in viata cartierului, a orasului, a tarii.

Cand vine toamna si se apropie momentul deschiderii stagiunii teatrale, nu se intampla nimic. Opinia publica e impermeabila la eveniment precum, candva, pastrama de oaie la muscatura. (Presupun, cel putin, ca mai exista must si pastrama pe lume, pentru ca eu, personal, nu le-am mai zarit de nu stiu cand, dupa cum n-am mai zarit nici portile acelea incununate cu stuf - nu stuff, cum corecteaza inversunat calculatorul - pe care scria vesel Mustarie. Dar, nu-i asa, sa nu fim nostalgici.) Ziarele si televiziunile habar nu au de asta (afara de cazul ca vreo actrita-vedeta-de-telenovele se marita, naste ori... fereasca Dumnezeu!), in spatiile publicitare din oras afisele de teatru, razlete, sunt podidite de placatele anuntand concertul cutarei trupe de rock, bilete la spectacole se vand doar la agentiile teatrelor (aflate, de regula, prin unghere dosnice si semnalizate foarte timid), autobuzele circula la fel de imprevizibil, astfel ca nu poti conta pe transportul public ca sa ajungi la timp mai intai la spectacol si apoi acasa, ministrii se uita in alta parte decat la scena, parlamentarii prefera sa doarma in alte fotolii decat cele din stal. Pe scurt, singurii care stiu ca incepe o noua stagiune sunt oamenii de teatru. Pe care nu-i incanta cu nimic faptul ca la fel se intampla si cu stagiunea muzicala sau coregrafica. Nedreptatea este, desigur, flagranta. Spectacolul viu are in cetat