Cui îi plac şobolanii? Nimănui. Poate cu excepţia lui Andrej Zaniewski care scrie o simpatică carte despre un şobolan, intitulată chiar aşa, Şobolanul, cu faptele, împlinirile şi încercările sale. În Ratatouille avem o cohortă întreagă, însă unul singur este atins de inspiraţie, unic, un şobolan de gust care aspiră nici mai mult nici mai puţin decît să devină bucătar pentru că aşa cum spune magisterul său uman, Monsieur Gusteau: fiecare poate găti. Micuţul erou blănos se numeşte Remy şi este dispus să facă orice pentru a deveni bucătar adică pentru a-şi indeplini visul aparent imposibil pentru că, nu-i aşa, asociem perfect în minte murdăria şi bolile cu şobolanii şi nu cu bucătăria franţuzească. Provocarea poveştii vine tocmai din acest oximoron, un şobolan care are simţurile atît de delicate, încît ajunge în postura de a oferi surprize culinare celor mai pretenţioşi clienţi ai restaurantului lui Gusteau după ce acesta este preluat la moartea patronului de un alt bucătar, rău intenţionat. Şobolanul se strecoară în bucătărie cu ajutorul unui tînăr, Linguino, chiar fiul lui Gusteau, fără ca el s-o ştie, tînăr care promovează pas cu pas pe scara ierarhică cu ajutorul ucenicului vrăjitor, şobolanul nostru. O poveste de dragoste se strecoară delicios în bildungsromanul şobolănesc, cea dintre Linguino şi o simpatică bucătăreasă, totul asezonat cu peripeţiile prin care omul şi şoarecele trec, cot la cot, metaforic vorbind. Acesta găseşte o modalitate inedită de a-şi dirija discipolul care seamănă un pic cu Pinochio, - nasul cam lung este o măsură a lucrurilor atît pentru spadasini de felul lui Cyrano de Bergerac, sau a lui Il Dottore din Commedia dell Arte sau, de ce nu, a celor înzestraţi pentru arta gătitului, cei care au nasul fin. La rîndul său, Remy are ca mentor pe stafia jovială a rubicondului bucătar mort de inimă rea. Bucătar sub acoperire, Remy, oferă adevărata mă