Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stancu, in razboi rece cu Galatiul

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 29 septembrie 2007 ·

In cursul zilei de ieri, la sedinta ordinara a Consiliului Judetean, presedintele Gheorghe Bunea Stancu a tinut sa le explice detaliat consilierilor contextul in care a initiat plingerea penala impotriva Primariei Galatiului subliniind in acelasi timp ca relatiile cu autoritatile de peste Siret sint inghetate. Supararea lui Stancu se leaga de faptul ca Primaria Galati si-a permis sa emita autorizatii de constructie si certificate de urbanism pe teritoriul judetului Braila. "Dupa cum se stie deja, noi am primit de la Ministerul Administratiei o adresa prin care ni s-a confirmat in scris sub semnatura oficiala ca noi avem dreptate. In primul rind plingerea nu este impotriva unor persoane din primarie, ci impotriva institutiei primariei. Prin aceasta plingere nu dorim sa pedepsim pe cineva, ci doar incercam sa restabilim un adevar. De doi ani, am incercat si cu vorba buna, dar nu s-a reusit, desi la prima vedere cei de la Galati pareau ca sint de acord si ca inteleg ce le spuneam noi, dar cind treceau podu' peste Siret parca beau apa din riu si uitau cu totul despre ce vorbeam noi aici si faceau tot cum voiau ei", a spus Bunea Stancu. De asemenea, el a mai precizat ca intentia CJ Braila este aceea de a scoate din carti Galatiul in ceea ce priveste proiectele investitionale zonale in care este implicata si Braila. "Este regretabil ca s-a intimplat asa", a continuat Stancu. "Nu ne-am fi dorit acest lucru, dar nu se putea sa dam inapoi si sa ne prezentam in fata populatiei ca niste fricosi care am luat grija ca ce o sa ne faca Galatiul", a punctat presedintele CJ, vadit iritat de atitudinea galatenilor.

"Ar trebui sa chemam public institutiile abilitate ale statului sa-si faca datoria!"

Mai mult, Stancu le-a explicat consilierilor ca a fost amenintat ca aparitiile sale in presa vor fi drastic restrictionate si ca ii vor fi trim

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 4 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 7 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 10 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 8 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°