Zilele următoare, senatorul PLD Nicolae Vlad Popa, împreună cu câţiva jurişti, va demara un proces în vederea anulării testamentului Principesei Ileana, obiectul principal al acestuia fiind Castelul Bran.
Senatorul spune că, în conformitate cu canoanele Bisericii Ortodoxe Române, un călugăr sau o călugăriţă nu are avere, deci principesa Ileana nu ar fi avut ce lăsa prin testament. „Principesa Ileana nu avea dreptul să facă un asemenea testament. Este un balon de săpun. Chiar şi în Statele Unite, principesa Ileana se supunea tot Bisericii Ortodoxe Române. Din acest motiv am dubii că şi acel testament este adevărat. El a apărut după 1990, după ce s-au mai dat ceva telefoane pe la Bucureşti şi s-a aflat cum stă situaţia”, ne-a declarat senatorul Nicolae Vlad Popa.
Din acest motiv, el spune că testamentul trebuie anulat în instanţă, urmând ca apoi Castelul Bran să revină în proprietatea publică a statului român. Zilele următoare, senatorul PLD Nicolae Vlad Popa, împreună cu câţiva jurişti, va demara un proces în vederea anulării testamentului Principesei Ileana, obiectul principal al acestuia fiind Castelul Bran.
Senatorul spune că, în conformitate cu canoanele Bisericii Ortodoxe Române, un călugăr sau o călugăriţă nu are avere, deci principesa Ileana nu ar fi avut ce lăsa prin testament. „Principesa Ileana nu avea dreptul să facă un asemenea testament. Este un balon de săpun. Chiar şi în Statele Unite, principesa Ileana se supunea tot Bisericii Ortodoxe Române. Din acest motiv am dubii că şi acel testament este adevărat. El a apărut după 1990, după ce s-au mai dat ceva telefoane pe la Bucureşti şi s-a aflat cum stă situaţia”, ne-a declarat senatorul Nicolae Vlad Popa.
Din acest motiv, el spune că testamentul trebuie anulat în instanţă, urmând ca apoi Castelul Bran să revină în proprietatea publică a statului român.