Romania duce de multi ani pe picioare boala cronica a coruptiei. Tinarul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, e unul dintre cei care stiu de ce, chiar daca face pe niznaiul.

O stiu poate si mai bine procurorii de la DNA, premierul Tariceanu si presedintele Basescu. Asta cu directa aplicare la asa-numita vinare de liberali si de asociati ai acestora la guvernare, sub acuzatia de coruptie, in diversele ei forme de manifestare. Nu acuz si nu apar pe nimeni, doar constat.

Dupa 1990, sistemul politic a incurajat pe fata clientelismul economic, ceea ce a dus la o dezvoltare fara precedent a tehnicii convorbirilor telefonice, a lunch-urilor informale cu oficiali ai puterii si nu in ultimul rind a fluxurilor de bani negri catre partide si politicieni.

Licitatiile pentru lucrari publice le cistiga aproape invariabil “ai nostri”, deoarece caietele de sarcini sint alcatuite tintit.

Concursurile pentru functii de conducere in institutiile statului sint cistigate tot de “ai nostri”, ca si cum naivii candidati independenti sau simpatizantii opozitiei ar fi toti mai prosti decit cistigatorii cu carnet de partid sau decit cotizantii discreti la fondurile partidului ori la conturile cui trebuie.

Sistemul insusi e construit in asa fel incit raspunderea sa fie pulverizata in nenumarate aprobari, iar presiunea asupra celui care are ceva de cerut de la stat sa-l aduca in pragul dementei daca nu da inainte de a primi, ori sa-l impinga direct sus, unde trebuie, pentru a obtine apoi tot lantul aprobarilor de care are nevoie.

“Flagranturile” sint organizate la noi in urma reclamatiilor facute de prostii sau insuficient adaptatii care au descoperit ca urmeaza sa dea bani cui nu trebuie sau care au fost dusi de nas. Despre un primar de sector, nu spun cine, fiindca n-am probe, am aflat din vreo zece surse ca primeste cel