Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Onorariu dublu pentru lichidarea Tractorul SA

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 29 septembrie 2007 ·

Decizia Comisiei Europene de a verifica modul în care a fost privatizată societatea Tractorul UTB SA este salutată de senatorul PLD, Nicolae Vlad Popa. Senatorul este unul dintre cei care a criticat modul în care a fost vândută uzina braşoveană şi suma obţinută în urma tranzacţiei, care de la bun început a spus că suma pe care a fost dată uzina este mult prea mică faţă de potenţialul ei.

„Comisia Europeană va verifica aşa-zisa licitaţie şi va vedea că acolo s-a făcut o inginerie financiară. În acel moment mi se va da dreptate pentru ce am susţinut până acum”, susţine senatorul Popa, care a criticat, ieri, onorariul perceput de Casa de Insolvenţă Transilvania, cea care s-a ocupat de lichidarea uzinei, spunând că suma primită a fost foarte mare în comparaţie cu ce a fost de făcut.

„Pentru a întocmi câteva hârtii, suma de trei milioane de euro, cât s-a spus că s-a dat, este foarte mare. Însă, din interiorul Casei de Insolvenţă Transilvania, am aflat că, de fapt, onorariul a fost dublu, de şase milioane de euro. Şi banii ăştia au fost bani publici. Nu este de acceptat aşa ceva”, susţine senatorul PLD Nicolae Vlad Popa, care aminteşte şi faptul că fostul lider de sindicat din Tractorul UTB SA, Gheorghe Apostu, a fost angajat în primele zile de la venirea la Braşov a Casei de Insolvenţă Transilvania. Senatorul PLD spune că Gheorghe Apostu are acum un venit de 50 – 60 de milioane de lei vechi, în care este şi salariul compensatoriu. „Acesta este motivul pentru care domnul Apostu a şi spus că privatizarea cu firma Flavus Investiţii SRL este o afacere bună. Păi, între Flavus Investiţii şi Casa de Insolvenţă Transilvania este o înţelegere, mai ales că au acelaşi avocat, iar toată afacerea s-a făcut sub oblăduirea AVAS-ului”, a completat senatorul Nicolae Vlad Popa, amintind totodată de faptul că SIF Transilvania, acţionar cu 17% la Tractorul, nu a primit nimic în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum o ora
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 2 ore
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Casa din filmul „Home Alone” a fost vândută de Crăciun - FOTO

News.ro acum 2 ore
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today. Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la v

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum o ora
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°