Populaţia nomadă din nordul Africii a rezistat deznaţionalizării, în ciuda faptului că istoria i-a ciopârţit teritoriile, iar politica i-a privat de drepturi. Sute de ani au traversat cu Populaţia nomadă din nordul Africii a rezistat deznaţionalizării, în ciuda faptului că istoria i-a ciopârţit teritoriile, iar politica i-a privat de drepturi.

Sute de ani au traversat cu caravanele lor Sahara făcând negoţ cu sare, mirodenii, aur, curmale şi sclavi, legând astfel oraşele subsahariene cu cele de pe coasta Mediteranei. Au fost stăpânii incontestabili ai deşertului, unicul popor capabil să se adapteze condiţiilor dificile din imensa "mare fără apă" (bahr bila ma).

Tuaregii aparţin neamurilor berbere seminomade, primele care au populat nordul Africii, fiind cunoscuţi încă de pe vremea lui Herodot, care îi menţionează sub numele de Garamantes. Ocupă o arie extinsă, acoperind aproape în întregime centrul şi vestul Saharei, precum şi partea centrală a Sahelului (zonă aridă şi uscată, dar nu deşertică din sudul Saharei).

Aceste triburi vorbesc o limbă berberă, afro-asiatică, strâns legată de egipteana din perioada faraonică şi de limbile semitice, precum araba şi ebraica. Tamajaq, Tamaşeq sau Tamahaq, cum o numesc ei, include mai multe dialecte.

Denumirea de tuaregi le este dată de către străini. Ei înşişi se denumesc Imajaghan sau Imuhagh (nobil şi liber) sau Kel Tamajaq (poporul din Tamajaq). Alfabetul lor, anterior ocupaţiei Imperiului Roman, numit Tifinagh, preţuit de poeţi, apare în reprezentările artistice de pe formaţiunile stâncoase din Sahara. Denumirea de "oameni albaştri" provine de la culoarea eşarfei, vopsită în indigo, nuanţă care se estompează în timp, în contact cu pielea, împrumutându-i acesteia culoarea.

Oameni fără ţară

Situaţia triburilor tuarege este oarecum comparabilă cu a populaţiei kurde. Amândouă au suferit