Garda de Mediu Braila are dovada clara ca la Complexul de Porci concentratia de amoniac in atmosfera depaseste de citeva ori limita legala, deci de acolo vine mirosul de porc care sufoca, noaptea, orasul. Mai exact, Garda de Mediu a dezvaluit oficial ceea ce mai toata Braila - cu exceptia lui Caruz - stia deja de ani buni. Continui sa nu inteleg de ce le-a luat atit de mult autoritatilor sa descopere sursa mirosului. De ce o fi trebuit sa treaca ani de zile, iar situatia sa devina insuportabila, pina sa se afle de unde provine mirosul de porc din oras.
Si nu inteleg de ce continua Gheorghe Caruz sa o tina una si buna ca nu de la Complexul de Porci vine duhoarea. Explicatiile lui sint aceleasi, cum ca mirosul vine ba de la reteaua de canalizare a orasului, din cauza ca oamenii isi fac nevoile, dar cu economie la trasul apei, ba ca din cauza ca n-a plouat si sta canalul colector plin, ba ca vine de la Sidex sau de la animalele din curtile oamenilor.
Pai, in toate orasele isi fac oamenii nevoile, dar nu miroase asa. Cum ar trebui sa miroasa in Bucuresti, de exemplu, un oras cu o populatie de vreo 15 ori mai mare decit Braila, unde nici acolo n-a plouat, iar reteaua de canalizare este oricum subdimensionata?! Apoi, si in alte orase creste lumea animale prin curti. Ca sa nu mai vorbesc de cite animale se cresc la tara, insa nu miroase niciodata atit de tare, precum la Braila. Se pot plinge citiva ca le miroase a balegar de la vecinul, dar nu un oras intreg! Si, una peste alta, in Braila miroase nu a "nevoi" de om, de oaie, de vaca sau de gaina, si nici a Sidex, ci pur si simplu pute a rahat de porc. E un miros inconfundabil. Stim cu totii cum miroase canalizarea infundata sau ce mirosuri vin de la un combinat, asa ca teoriile astea, sincer, n-au cum sa stea in picioare.
Si, totusi, sa presupunem ca Gheorghe Caruz ar avea dreptate. Pina una