Ne aflam intr-o camera. Stam fata in fata, cu o ata pe care incercam sa o supunem meandrelor jocului aceluia, cu crearea de modele tot mai complicate, prin alambicarea pe degete a sustinerii zigzagate a centrelor de greutate ale atei. Multi dintre noi au jucat acest joc in copilarie si adolescenta.

In mod normal, la un moment dat jocul se blocheaza, ori pentru ca se termina ata, care devine prea scurta pentru cat de apropiate sunt mainile, ori pentru ca formele geometrice sunt prea complicate pentru a tine jocul sub control. Ata trebuie descalcita si jocul luat de la inceput.

Sa ne imaginam acum ca avem de-a face cu 1.000 de jucatori care incearca sa joace acelasi joc, cu o singura ata. Lucrurile se complica enorm. Cam astfel s-au complicat lucrurile si in lumea pietelor financiare internationale. Simultan, acestea au devenit extrem de interdependente, ca niste vase comunicante, dar, deopotriva, imprevizibile in anumite momente.

Motivatia este ca sistemul de reglementari, control si decontari este subdimensionat si se misca extrem de lent, in comparatie cu viteza cu care evolueaza si actioneaza sistemele de afaceri din acest sector.

Criza bondurilor din 1994

In 1994, pietele financiare americane s-au aflat intr-o situatie-limita, apropiata cu cea din timpul crizei din 1929. Intre criza aceasta si criza creditelor imobiliare din anul in care ne aflam, 2007, exista unele asemanari si unele deosebiri. O asemanare este ca criza aceasta afecteaza, prin reverberatiile sale, intreg sistemul international de piete financiare, ca si cea de acum 13 ani.

Asupra acestei chestiuni, care este fundamentul analizei noastre, vom trage concluziile ulterior. O deosebire este ca criza de acum a pornit de la creditele cu grad ridicat de risc, pe cand acum 13 ani a fost cauzata de niste instrumente derivate, cu care se lucr