Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia americană este mai slabă decât o şcoală generală

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 29 septembrie 2007 ·

În alte ţări, învăţământul particular asigură baza educaţiei. Poate şi pentru că suntem cu 50 de ani în urmă, învăţământul preuniversitar particular este inexistent în Braşov. Cel puţin din punct de vedere legal. De altfel, părinţii care – din motive „particulare” – nu doresc să-şi dea odrasla pe mâna dascălilor de la stat, au o singură opţiune: Greater Grace International Academy (GGIA). Totuşi, ei trebuie să ştie că Academia americană se pretează în special elevilor străini din Braşov, care nu doresc să intre la un liceu de stat din România.

60 de şcoli private

în întreaga ţară

La nivel naţional există aproape 60 de şcoli particulare, cele mai multe fiind, desigur, în Bucureşti. Statisticile arată că învăţământul particular nu ţine cont de un algoritm financiar, sau mai bine spus, de bunăstarea localităţii. Judeţe precum Brăila, Caraş Severin, Galaţi sau Botoşani au cel puţin o astfel de şcoală particulară – dacă nu chiar două. Majoritatea fac parte din consorţii mai mari de învăţământ, iar restul sunt fundaţii mai mult sau mai puţin străine sau „creştine”. „În judeţul Braşov nu există nicio instituţie particulară de nivel gimnazial sau liceal, ci doar grădiniţe. Este greu de spus de ce nu există nicio şcoală, poate şi pentru că necesită o investiţie financiară mare, trebuie respectate nişte standarde, trebuie îndeplinite anumite criterii. Şi până la urmă, trebiue să recunoaştem că învăţământul de stat - în ciuda micilor inconveniente - este calitativ şi de valoare”, a declarat Vasilica Diaconu, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Părinţii au făcut

sesizări în privinţa GGIA

Cu toate că nu se ocupă de învăţământul particular, Diaconu ştie de existenţa Academiei americane la Braşov. Ba chiar ştia că nici nu mai există. „A existat o tentativă a unei şcoli, care nu a primit avizul. Nu sunt sigură de acest lu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 58 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 17 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 17 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 31 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°