Dacă ne-am imagina că există un tren numit "IRIS", in primul rănd ar fi unul fără naş! Mereu tănăr. Mereu in mişcare. Un tren in care au urcat de-a lungul anilor mai multe generaţii de fani.
Dacă ne-am imagina că există un tren numit "IRIS", in primul rănd ar fi unul fără naş! Mereu tănăr. Mereu in mişcare. Un tren in care au urcat de-a lungul anilor mai multe generaţii de fani.
Peste căteva zile, trenul va face o scurtă "haltă", pentru a-şi sărbători cei 30 de ani de muzică bună. Doar o haltă, pentru că nu are timp să stea prea mult intr-o staţie. Trebuie să meargă mai departe, aşa cum spune şi Cristi Minculescu, solistul vocal al formaţiei Iris: "După aniversarea asta, urmează programul obişnuit. Cred că avem deja duminică, pe 7, la Tărgu-Jiu sau in altă parte. Asta e o punctare a activităţii noastre. Certifică faptul că formaţia e in plină activitate. Deja e a patra aniversare".
URCAT DIN MERS. Cristi Minculescu a ajuns printr-o intămplare fericită in acest tren. Fericită atăt pentru el, căt şi pentru formaţie şi pentru fani. "Eu am avut mare noroc. Imediat după Revelionul 1979-1980, cănd s-au scindat ei, la Iris au rămas doi dintre membrii fondatori şi iniţial aveau nevoie doar de un basist. Au pus ochii pe Anton Haşiaş, de la Harap Alb, unde eram şi eu. Prin Dorian Ciubuc. Dorian era cu ei de la inceputuri, din â76. Anton le-a zis: «Aduc pe cineva ca să dea o probă, că poate vă place». Ei au zis că au nevoie doar de el. Dar el a insistat şi e o fază hazlie, că eu am intrat cu Anton in camera in care repetau, iar ei au intrebat: «Băi, ai zis că vii cu un băiat. Unde e?». Eu fiind inăuntru. Am dat proba şi de la 6 ianuarie 1980 am rămas acolo. Deci am avut un noroc fantastic. In plus, ei deja aveau notorietate in Bucureşti. Căntau de patru ani. Vedeam tineri cu tricouri cu Iris in oraş. Norocul a
