Liviu HARBUZ, medic primar veterinar, doctor în ştiinţe medicale . Întrerup pentru o ediţie povestirile şi sfaturile legate de animalele de companie pentru a saluta o iniţiativă a Liviu HARBUZ, medic primar veterinar, doctor în ştiinţe medicale .
Întrerup pentru o ediţie povestirile şi sfaturile legate de animalele de companie pentru a saluta o iniţiativă a postului de televiziune PRO TV, şi anume o campanie intitulată "STOP torturării animalelor". Pe web site-ul postului există chiar şi o petiţie online, pe care, semnând-o veţi contribui la elaborarea unei legi mult mai aspre pentru cei care torturează sau ucid animale!
Petiţia cu semnăturile va ajunge în Parlamentul României.
Dar ce a declanşat această campanie? Un filmuleţ postat pe un portal românesc, în care trei tineri torturau cu bestialitate o pisică până ce bietul animal îşi dădea sufletul, spre distracţia celor trei.
Aceasta pare să fi fost picătura care a umplut paharul. De câte ori nu am fost martorii unor scene în care unii oameni (dacă pot fi numiţi astfel) îşi băteau până la sânge caii ce trăgeau la căruţe supraîncărcate, pe care nu le mai puteau urni din loc?
Sau de câte ori nu am auzit de bătăi cu câini special antrenaţi în acest scop? Nu mai vorbim de faptul că, în plină stradă, dacă cineva la volan loveşte un câine, trece mai departe fără ca măcar să se uite în urmă! Dar de ce vorbesc de câini când există situaţii în care chiar şi oamenii sunt loviţi de maşină, iar vinovaţii fug de la locul accidentului...
Societatea în care trăim a involuat în ultimele decenii! Suntem mult mai insensibili la suferinţă, nu ne mai impresionează durerea semenilor noştri, suntem mai egoişti poate!
Iată însă că o biată pisică ucisă a reuşit să mobilizeze un număr însemnat de oameni, care au hotărât că aşa nu se mai poate! Legea pentru protecţia animalelor în vigoare este