Neobservata la Bucuresti, a avut loc, nu demult, comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Constantin Brancusi. Ocazia a prilejuit mai multe manifestari omagiale la Paris. Nu au fost organizate de institutii romanesti, ci de puternica memorie culturala pariziana.
Pentru romani, toropiti de scandaluri politice si ineptii guvernamentale, Brancusi este un capitol inchis. De mult. De cand l-au sufocat comunistii in propaganda si l-au imbacsit cu imbratisarile lor unsuroase. Apoi, pentru ca nu i-a bagat in seama, a devenit persona non grata si aruncat in uitare. Acolo a ramas si azi, chiar daca numele lui este evocat in aglomerarile epatante de personalitati care ne fac cinste (sa nu uitam de Nadia, Nastase, Hagi si, bineinteles, de Enescu sau de Brancusi). Operele sale artistice se stramba in parcuri sau muzee, neintretinute, abandonate, uitate. Casa memoriala se tine in cateva cuie si nu mai are mult pana s-o ia apa. Cat despre parcul de sculpturi in aer liber de la Hobita, sa nu mai vorbim! Din cele 20 de sculpturi au ramas vreo zece. Restul, se spune, au cazut prada apelor iesite din matca. Si s-a aflat abia acum. Sculptorii care au trecut prin tabara de la Hobita au devenit celebri si se mira ca din biografia lor artistica a disparut munca unei veri de inspiratie si chin petrecuta in tabara de la Hobita. Anul aceasta, au revenit in tabara de sculptura de la Hobita cativa importanti artisti care au batut drumurile Olteniei in ultimele decenii si au vrut sa-si vada productiile. Primarul comunei a inventat un cataclism de proportii cosmice, pentru a explica faptul ca multe dintre sculpturi lipsesc si nu mai pot fi recuperate. Nici ca se putea fabula mai expresiva pentru abisul care ne desparte astazi de Brancusi.
La comemorarea discipolului lui Rodin in Romania nu s-a retiparit nici o carte notabila, nu s-a turnat nici un film. Nici o monografie, nici u
