Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala pentru autişti are nevoie de susţinere

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 octombrie 2007 ·

Cel puţin cinci copii autişti din Valea Jiului vin zilnic la şcoală, în clasa rezervată pentru ei la Şcoala Generală „Carmen Sylva“ din Petroşani, acolo unde învaţă să depăşească anumite limite, ajutaţi de cadrele didactice de specialitate. Ei au între şase şi nouă ani şi stau la cursuri până la ora 16.00, când părinţii lor vin şi îi iau acasă. Toţi provin din familii sărace şi acesta este singurul lor sprijin în lupta cu viaţa.

Această unitate de învăţământ este singura din Hunedoara în care sunt primiţi aceşti copii, iar dascălii de aici au urmat cursuri de calificare. În cazul lor, singurul sprijin vine de la sistemul în care sunt integraţi, iar profesorii regretă că nu pot face mai mult. „În alte ţări, există un cadru specializat pentru fiecare copil. Noi ne descurcăm cu două cadre şi cu jumătate de normă vine altul pentru terapia specială. E greu şi ne descurcăm cu mijloace puţine, deşi capacităţile lor intelectuale sunt deosebit de dezvoltate“, a spus Vasile Goran, directorul Şcolii Generale „Carmen Sylva“ din Petroşani.La această unitate de învăţământ au mai fost până în anii trecuţi trei copii, însă, pentru că familiile lor au fost mai înstărite, au ajuns în străinătate.

Dotări minime

La şcoală sunt consiliaţi şi părinţii, pentru că mai ales ei au nevoie de sprijin, dar clasa în care învaţă copiii nu este dotată aşa cum ar trebui. „Ne-ar prinde bine orice dotare sau sponsorizare. Am primit recent câteva jucării şi jocuri logice, pentru că aceşti copii au o putere fantastică de concentrare. Nu prea avem multe posibilităţi pentru ei, dar încercăm să ne descurcăm cu ce mai primim câteodată“, a mai spus Goran. Clasa are un singur calculator şi mereu copiii stau la rând să se joace, iar jocurile în care pot fi cooptaţi sunt puţine. Specialiştii spun că aceşti micuţi pot învăţa maximum 80 de cuvinte şi pentru părinţii lor au fost organiz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 50 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 34 minute
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 20 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum 32 minute
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 55 minute
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 52 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°