Joi, 4 octombrie, la orele 17:00 in Mediateca, va avea loc o dezbaterea publica Dans si psihanaliza, organizata de Observatorul Cultural in colaborare cu Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata.
Acest eveniment face parte din proiectul “Dansul in oglinda”, unul dintre proiectele desemnate cistigatoare in cadrul celei de-a doua sesiuni de finantare organizata de Centrul National al Dansului in luna august.
Printre invitati se vor afla Valentin Protopopescu, Ion Vianu, Speranta Farca, iar printre cei care vor vorbi sunt Irina Stefanescu-Legrand, psiholog psihoterapeut, la Bruxelles, Daniela Luca - doctor in psihopatologie si psihanaliza, fiind psiholog principal acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Va mai vorbi la acest eveniment si Izabella Ghita, care este doctorand La Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti, a publicat in revista “Cultura” analize de continut ale unor produse culturale, printre care Simfonia Fanastica de Gigi Caciuleanu.
Moderatorul evenimentului va fi Dorin Liviu Bitfoi, doctor in filosofie la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, actualmente redactor sef la Radio Cultural, potrivit unui comunicat de presa.
Joi, 4 octombrie, la orele 17:00 in Mediateca, va avea loc o dezbaterea publica Dans si psihanaliza, organizata de Observatorul Cultural in colaborare cu Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata.
Acest eveniment face parte din proiectul “Dansul in oglinda”, unul dintre proiectele desemnate cistigatoare in cadrul celei de-a doua sesiuni de finantare organizata de Centrul National al Dansului in luna august.
Printre invitati se vor afla Valentin Protopopescu, Ion Vianu, Speranta Farca, iar printre cei care vor vorbi sunt Irina Stefanescu-Legrand, psiholog psihoterapeut, la Bruxelles, Daniela Luca - doctor in