Cel mai urmărit program, meciul Slavia Praga - Steaua, a înregistrat pe 19 septembrie un rating de 15,7%
Ştirile Pro TV de la ora 19 au ocupat primele trei poziţii în topul audienţelor
Cea mai urmărită televiziune în luna septembrie a fost Pro TV. Postul din Pache Protopopescu s-a clasat pe locul I printre preferinţele românilor cu vârsta între 18 şi 45 de ani, fiind urmat, în ordine, de Antena 1, Acasă TV, TVR 1, Prima Tv şi OTV.
Prime-time-ul a aparţinut aceloraşi şase jucători, cu menţiunea că şi aici Pro TV a fost lider de audienţă. În ceea ce priveşte filmele, pe primele trei locuri în topul audienţei s-au clasat trei producţii difuzate tot la Pro Tv: „Sărutul dragonului” (2 septembrie), „Beverly Hills Ninja” (23 septembrie) şi „Fiul dragonului (II)” (26 septembrie).
Divertismentul cu cea mai mare priză la public aparţine „patrimoniului” Antenei 1: „Din dragoste”, longeviva emisiune a lui Mircea Radu, şi mult mai noua „Test de fidelitate”.
Meciul Slavia Praga - Steaua din Liga Campionilor, difuzat de Pro TV pe 19 septembrie, a fost atât cea mai urmărită transmisiune sportivă, cât şi cel mai vizionat program al lunii, cu un rating de 15,7 procente. Locurile următoare au fost ocupate de partida Belarus - România (din preliminariile Campionatului European) şi amicalul Germania-România, ambele transmise de TVR 1.
Un alt succes al trustului Pro l-au constituit Ştirile Pro TV de la ora 19, care au ocupat primele trei poziţii în topul audienţelor, cu ediţiile din 20, 5 şi 11 ale lunii. Nici la secţiunea ştiri sportive situaţia nu se schimbă: rubrica Sport de la Pro TV a ocupat primele trei locuri în clasamentul fruntaşilor.
Cel mai urmărit serial străin al lunii precedente este „Expertul/Martial Law”, de la Pro TV, în vreme ce serialul românesc cu cea mai mare căutare a fost „Trăsniţi în NATO”, difuzat la Prima TV. (D.P.)