Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul energiei electrice ar fi trebuit să scadă cu 6,5%

Publicat in Curierul, luni 1 octombrie 2007

Decizia, legată de exploatarea comercială a reactorului 2

Autorităţile ne-au liniştit: Nu va fi o scumpire. DeocamdatăValul de scumpiri care a prins România odată cu trecerea verii nu cuprinde, deocamdată, şi energia electrică. Autorităţile ne-au liniştit, rând pe rând, încă din primăvara acestui an. Odată cu ultima scumpire, cea de 3,95% din luna aprilie, Viorel Alicuş, unul dintre directorii ANRE, anunţa că energia electrică livrată populaţiei nu se va mai scumpi, mai ales datorită punerii în funcţiune a reactorului 2 de la Cernavodă.

La polul opus se afla preşedintele ANRE, Nicolae Opriş, care, ceva mai rezervat în această privinţă, susţinea că preţul energiei electrice pe întreg anul 2007 va avea o creştere de până la 6% faţă de anul trecut. Or, asta înseamnă că, până la 1 ianuarie 2008, preţul curentului electric ar putea creşte cu încă 2,1%.

Declaraţii pe această temă a făcut şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. La mijlocul lunii august, acesta anunţa că preţurile reglementate la gazele naturale şi la energia electrică nu vor fi modificate în trimestrul al treilea. De asemenea, Vosganian preciza că preţul energiei electrice pentru populaţie ar putea creşte cu maximum 2% de la 1 ianuarie, după ce vor fi analizate efectele secetei şi cererile producătorilor de majorare a preţurilor în trimestrul patru.Facilităţi de 455 mil. dolari şi 364,5 mil. euroNiciunul dintre aceştia n-a spus însă că, potrivit unei decizii din 2004, preţul energiei electrice trebuia să scadă, din octombrie 2007, cu 6,5%. Este vorba despre Decizia 167/2.06.2004 a Consiliului Concurenţei, privind notificarea Ministerului Finanţelor Publice referitoare la facilităţile ce urmează a se acorda SC Nuclearelectrica SA. Facilităţile cuprind garanţiile de stat la creditele contractate pentru finalizarea şi punerea în funcţiune a Unităţii 2 CNE, inclusiv garanţia ce s

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 24 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°