Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică în parcare pentru olteni

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 octombrie 2007 ·

Crush, Alexandra Ungureanu şi Fly Project au încălzit vineri seară publicul oltean prezent în parcarea hipermarketului PIC.

Publicul, format în majoritate din tineri şi liceeni, a fost plăcut impresionat de spectacolul în aer liber. Vremea a ţinut cu organizatorii, iar concertul s-a putut desfăşura în condiţii bune.

Încălzirea a fost făcută de MC/DJ Da Vibe (MC Roland, cum mai este numit), care, de fapt, a şi întreţinut atmosfera pe tot parcursul evenimentului. Alexandra Ungureanu şi Crush au fost primii care au intrat pe scenă. Trupa a programat pentru luna octombrie lansarea oficială a albumului „Hello“, care va fi făcută într-un concert cu mulţi invitaţi. În curând, va putea fi vizionat şi videoclipul pentru piesa care dă numele albumului. Despre acesta se spune că va fi deosebit, aşa cum s-a întâmplat şi cu „Inima mea“, în care regizorul Vali Vlad a imaginat un decor inspirat de cultura asiatică.

Crush şi Alexandra revin cu noul album

Radu a declarat că piesele de pe album sunt produsul talentului şi imaginaţiei lor. „Avantajul nostru este că am ajuns să facem ceea ce ne place. Pe lângă studiile de la facultate, care nu au nimic în comun cu muzica, noi cântăm“, a declarat Radu Cernăuţan, membru Crush.

Noul album „Hello“ are un sound un pic mai agresiv. „Este o maturizare care s-a produs odată cu trecerea timpului. Nu este ceva ce ne-am impus noi. Pur şi simplu aşa a ieşit. Este un sound cu piese care se pot reţine mai uşor şi care au un impact mare la public“, a menţionat Radu.

Pentru Alexandra revine perioada colaborărilor. Are câteva planuri de colaborare atât în ţară, cât şi în străinătate şi se bucură că va avea ocazia să cânte, în curând, stilul country.

Fly Project face muzica să „zboare“

Tudor Ionescu are 26 de ani şi este originar din Braşov. Muzica este pasiunea sa. Printre preferaţii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 41 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 22 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°