Motiunea de cenzura, initiata de PSD impotriva guvernului Tariceanu II, va afecta - indiferent de scorul cu care va fi adoptata sau respinsa - toate partidele parlamentare.
Efectele cele mai spectaculoase vor fi, desigur, pentru protagoniste, PSD si PNL. Social-democratii au lansat, dupa cum se stie, motiunea pentru a iesi dintr-o situatie imposibila: participarea concomitenta la opozitie si putere. Fara voturile PSD-ului, guvernul PNL-UDMR nu ar fi supravietuit. PSD-ul a conditionat neutralitatea sa binevoitoare de adoptarea unor masuri clare de stanga, chiar populiste, cum ar fi cresterea pensiilor si salariilor, sporirea fondurilor pentru sanatate si invatamant etc. Guvernul liberal, de dreapta, le-a adoptat, desi cunostea consecintele lor pentru nivelul si ritmul cresterii economice a tarii, dar le-a trecut in contul partidelor coalizate la putere. In aceasta situatie, PSD-ul s-a trezit incurcat in propriul joc. Pe de o parte, a demonstrat ca opozitia lui la guvernul de dreapta este numai declarativa si, pe de alta parte, nu a putut impune satisfacerea intereselor membrilor sai unui guvern agonizant, dar care i-a deturnat propunerile. Alaturi de proasta inspiratie de a juca rolul principal in incercarea de rasturnare - prin referendum - a presedintelui tarii, clapa trasa de liberali (care au sustinut tot timpul ca nu se vor alia cu PSD-ul), a dus la prabusirea lui in sondaje, la caderea grava in topul preferintelor electoratului. Pierderile masive de procente au declansat reactivarea gruparilor interne, ajungandu-se la o acutizare absoluta a contradictiilor.
Singura solutie pentru fragila conducere a PSD-ului (aleasa in urma cu peste doi ani printr-un compromis intre gruparile "baroniale", conservatoare, si cele europeiste, moderne) a fost introducerea motiunii in dezbatere, prin care se vizau cel putin doua obiective. Primul, cu iz ideologic, er
