Caderea guvernului in prag de iarna ar deschide calea unor turbulente complicate care s-ar suprapune peste agenda imediata a tarii: adoptarea bugetului de stat si alegerile europarlamentare. Cabinetul Tariceanu, laudat pentru performanta cresterii economice (6,5 la suta in ultimul an), dar criticat pentru amestecul tot mai brutal in justitie, are meritul de a fi pastrat stabilitatea politica interna, platind insa pentru aceasta stabilitate un pret excesiv de mare din conturile la vedere ale cetatenilor: ratarea fondurilor europene destinate Romaniei pentru imbunatatirea infrastructurii de transport, pentru modernizarea agriculturii si administratie si blocarea explicita a reformelor politice care ar fi putut duce la innoirea clasei politice autohtone.
Amenintat de motiunea PSD, Calin Popescu Tariceanu se va ascunde si de aceasta data in spatele stabilitatii politice necesare pentru adoptarea noului buget, cu miza mai ales pentru votantii social-democrati, fiindca principalele modificari sunt gandite pentru marirea pensiilor cu aproape 40 la suta. In plus, primul ministru isi va aminti probabil ca alegerile europarlamentare, tergiversate de liberali deopotriva din lipsa de electorat si candidati, nu mai pot fi amanate, iar scrutinul trebuie asigurat de un guvern stabil. seful Executivului nu va recunoaste insa nici picat cu ceara ca aceasta stabilitate este de ochii lumii, ca viata Guvernului aservita logicii prezentului se achita in fiecare zi prin compromisuri, iar cicatricele capatate in zbaterile ramanerii la putere vor marca pentru multa vreme obrazul PNL.
Cabinetul Tariceanu 2, sustinut initial de o majoritate serios consolidata prin voturile social-democratilor, a crezut ca-si pastreaza reputatia daca nu iese pe scena la brat cu PSD. Calin Popescu Tariceanu a acceptat insa complicitatile facute in intimitate de PNL si PSD, renuntand
